Cronica!

Iata ne gasim azi in ziua a 30 a a lunii Noiembrie! Astazi e ziua Sfantului Andrei cel intai chemat, ocrotitorul Romaniei asa ca voi ura tuturor celor ce poarta acest nume… „La multi ani”. Ar fi multe de spus despre aceasta zi in general…despre acest sfant ucenic al Mantuitorului Hristos dar n-am sa scriu aici foarte multe ci am sa-i invit pe cei interesati sa se documenteze pe internet sau din carti. Am sa spun atat.El este cel care a facut poporul roman din popor rugator la Zamolxe sau zeitatilor romane, crestini. A propovaduit invatatura biblica in partea Dobrogei urmand ca de acolo sa se fi extins pe toate meleagurile tarii!
Dupa cum poate unii din cei ce citesc acum aceste randuri stiu, weekendul acesta am scos putin capul din nisipul Bucurestean si am plecat in pelerinaj. Sambata 28 noiembrie s-au implinit 20 de ani de la trecerea la cele vesnice a parintelui Arsenie Boca.Pentru cei care nu stiu nimic despre acest parinte am sa fac un scurt rezumat al vietii sale (doar pentru cine are rabdare si interes sa citeasca):
S-a născut la 29 septembrie 1910 la Vaţa de Sus în judeţul Hunedoara. A urmat Liceul naţional ortodox „Avram Iancu” din Brad, pe care l-a terminat ca şef de promoţie în 1929. În acelaşi an se înscrie la Academia Teologică din Sibiu, pe care o absolvă în 1933. Primeşte o bursă din parte Mitropolitului Ardealului pentru a urma cursurile Institutului de Arte Frumoase din Bucureşti. În paralel, audiază cursurile de medicină ţinute de profesorul Francisc Rainer şi pe cele de Mistică creştină predate de Nichifor Crainic.
Remarcându-i talentul artistic, profesorul Costin Petrescu i-a încredinţat pictarea scenei care îl reprezintă pe Mihai Viteazul de la Atheneul Român. Trimis de chiriarhul său, călătoreşte la Muntele Athos pentru documentare şi experienţă duhovnicească.
Pe 29 septembrie 1935 este hirotonit diacon celibatar de către mitropolitul Nicolae Bălan. În anul 1939 petrece trei luni la Schitul Românesc Prodromu de la Muntele Athos, apoi este închinoviat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus (judeţul Braşov), iar în Vinerea Izvorului Tămăduirii din anul 1940, este tuns în monahism. În 1942 este ridicat la treapta preoţească.

Imediat după instaurarea regimului comunist, Părintele Arsenie a intrat în vizorul Securităţii, fiind arestat pentru prima oară în 1948, pentru a-i fi ajutat creştineşte pe luptătorii anticomunişti din Munţii Făgăraşului. Atât pentru aceste bănuieli, cât şi datorită notorietăţii sale în creştere printre credincioşii creştini, este anchetat de Siguranţă, invocându-se pretinse legături cu Mişcarea Legionară. Arsenie Boca a respins însă acuzaţiile, demonstrând inexistenţa oricărei legături cu lumea politică.
Strămutat forţat de la Sîmbăta la Mănăstirea Prislop (1948), devine acolo stareţ, iar după ce sălaşul s-a transformat în mănăstire de maici, a rămas ca duhovnic, până în 1959, când comuniştii au risipit obştea şi părintelui Arsenie Boca i-au stabilit domiciliu forţat la Bucureşti.
Între timp mai fusese încă o dată arestat şi dus la Canal, unde a stat aproape un an întreg.
n ultima parte a vieţii avea să se lege mult de două locuri: Drăgănescu – unde a pictat biserica timp de 15 ani, începînd din 1968 – şi Sinaia, unde, din 1969, şi-a avut chilia şi atelierul de pictură, unde obişnuia să se retragă tot mai des, şi unde a şi închis ochii, la 28 noiembrie 1989, în vîrstă de 79 de ani. A fost înmormântat, după dorinţa proprie, la mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989.

Vineri dupa amiaza la ora 18:00 plecam si eu, impreuna cu alti 35 de oameni (adevarati) spre parintele Arsenie. Ca de obicei imi faceam deja proiectia a ceea ce se va intampla: sunt singur ah…cu cine voi sta in autocar? cu cine voi sta in camera …cand ne oprim sa mancam ce unde ….doar ma stiti, nu toti, dar unii conosc acest obicei de a ma simti eu planificator. Totul s-a intamplat natural in schimb si niciuna din problemele pe care mi le puneam nu s-au intamplat. Cel mai mic dintre noi avea 2 sau 3 luni daca nu ma insel si era „pe drum” ..cel mai mare avea 77. Noi i-am zis „bunica” dar s-a dovedit ca noi eram bunicii mai apoi.Doar daca ar fi sa scriu despre aceasta batrana si cate am invatat de la ea as mai avea material de inca vreo 10 postari. Sa nu va imaginati ca era una din babele alea care stau la rand la biserici si observa cum esti imbracat si cum faci cruce…NU!
Iesim cu greu din Bucuresti..ca doar era vineri dupa amiaza, si o tinem lunga pe autostrada spre Pitesti.Se auzeau incet acorduri de muzica psaltica. Inima …cum necum incepea sa se inmoaie, altfel nu cred ca ar fi putut ajunge sus, pe deal. Probabil va intrebati cum sa se inmoaie…ei bine..simplu…arunca din ea ca pe un balast toate grijile toate nehotararile toata imaginea cu care m-am obisnuit si incepe sa curga incet asa ca un fir de apa de izvor…atata doar ca nu curgea in jos, ci in sus.
Pe la 10:30 am ajuns la cabana unde era pregatita masa de seara a pelerinilor. Mi-am gasit si aici un loc din care sa-i privesc pentru prima oara pe toti. In autocar nu prea aveam cum. Era o masa de oameni obositi poate flamanzi dar le sclipea in ochi dorinta de a ajunge la parintele Arsenie. Unii stiau mai multe despre el..altii mai putine. Eu sunt din categoria a doua.A fost cu atat mai minunata dorinta inexplicabila de a-l „cunoste”. Ne-am ridicat toti in picioare pentru rugaciune. Constantin strigat de multi si „parintele” (nu e inca) a „oficiat” rugaciunile la momentele potrivite. A fost primul fior cap – picioare …nu am mai mancat demult impreuna cu un grup numeros care sa se roage inainte de asta. Nu prea mai aveam chef de mancare…asteptam sa dorm pentru ca eram putin obosit si a doua zi la 4 aveam sa ne punem in miscare.

A doua zi ..ora 3:30 in noapte canta „cocosul”.Cu un ochi inchis cu altul somnoros am ajuns si la autocar. La 4 si ceva am plecat.Ne-am rugat sa ajungem cu bine si dusi am fost. Pe drum, cam intuneric..nu aveam ce sa vedem..asa ca am zis poate mai dorm.Nu prea se mai putea nici asta. Drumul nostru avea sa treaca prin defileul Jiului…Costesti…Bumbesti…poate va suna cunoscut de pe la mineriade:).Un loc frumos oricum…era „arhitectura” naturala in stanca tare a muntelui.Mi-ar fi placut sa fie ziua sa vad mai bine.Asa..m-am multumit cu lumina farurilor care mai dezvaluia din cand in cand inca o forma iesita de sub dalta Jiului.Am uitat sa precizez ca am trecut si pe langa un indicator cu… „Petrila 8 Km”. „Cum 8 Km? eu parca stiam ca e la Bucuresti:))” ma gandeam.
Pe la 8, ziua deja isi intrase in drepturi:ne bucuram si azi de o zi senina. S-a pregatit bine parintele Arsenie…stia ca venim si a facut curat pe cer.Incep sa am emotii..nu stiu de ce dar nu din alea de examen…altfel erau.Mai erau vreo 10 kilometri pana la Prislop.Ei nu mai e mult imi zic…am ajuns bine…..dar….
Din cei 10 kilometri am mai parcurs cam 3 sau 4.Nu am fost scutiti nici acum de baietii cu legea si ordinea.Ne-au oprit autocarul la randul format cu masini si nu am mai putut inainta decat pe jos. Ca sa intelegeti imaginea (am sa atasez si poze mai tarziu) o descriu ca pe un rand uman in sir indian ce se intindea pe 6 7 kilometri doar ca randul era format din masini. Care cum ajungea, se si aseza la coada si tot asa. Binenteles ca au fost si carcotasi care ar fi vrut sa mearga mai putin pe jos ..unuii ca mai bine nu mai dormeam altii ca…in fine, nemultumiti. Soarele si-a facut aparitia. Ma uit la ceas 9 si 15 minute,scot aparatul pentru ca aveam ce sa imortalizez si pornesc la drum cu mult curaj. Serpentinele se puteau scurta foarte bine pe aratura asa ca am purces pe scurtaturi…pe ogoare peste parauri prin maracini. Noi eram tineri..era usor dar drumul asta era facut deopotriva de batrani si copii asa ca n-aveam voie sa ne plangem. Mie drumul asta mi-a aminit de copilarie cand bateam dealuri si treceam ape udandu-ne la picioare.In momentul ala m-am bucurat ca n-am de dus grija nimenui ca s-ar fi tot plans.Asta nu era un drum sa te plangi de el pentru ca ramaneai acolo. N-am mancat aproape nimic dar nici ca imi era foame sau vreun rau.Daca as fi mancat sigur as fi ramas pe undeva „suspendat”.Asa am avut suficineta sprinteneala.Sar peste detaliile de drum …si ajung…..la Prislop.
Mi-am imaginat ca va fi multa lume dar nici chiar asa.Planul era sa ramanem uniti ca grup sa nu ne pierdem. Nu prea s-a respectat si ne-am dispersat.Grupul meu s-a asezat cuminte la coada care ducea pe deal la locul unde este mormatul parintelui.Incet dar sigur inaintam..nu fara greutate sacrificiu scrasnit din dinti si mai ales grija de sine ca nu cumva sa te lasi ispitit de dezordinea care s-a creat ca la fiecare coada spre locuri sfinte, pentru ca daca se intampla ai fi stat degeaba.Unii uita de ce au venit si aduc obiceiurile de cearta peste tot.Am avut la un moment dat ganduri sa renuntam ca se orpise coada din motive de parastas la mormant.Pe durata acestuia noi am ramas in panta de 60 de grade a dealului, la rand, pentru ca nimeni nu mai avea voie sa inainteze si sa treaca pe la mormant pana nu se termina slujba de pomenire tinuta acolo sus de Mitropolitul ardealului. Umerii incepeau sa amorteasca spatele la fel…iar genunchii incepeau sa nu mai suporte greutatea corpului atat datorita tensiunii in care erau cat si daorita frigului. Deodata mi-a venit in gand cat a suferit acest om in viata sa cate batai cat frig a indurat la canalul Dunare-Marea Neagra cat a rabdat doar pentru ca era un om a carui verticalitate ii distrugea pe comunisti. Din acel moment potea sa se intample orice eu de acolo nu mai aveam sa plec. La scurt timp a iesit nu stiu de unde si soarele.Care se ascunsese demult. A gasit o gaura si ne incalzea de sub brazii inalti de pe coama dealului. Noi intineam gaturile din ce in ce mai nerabdatori pentru ca intre timp coada pornise si incepeam sa vedem mormintele . Al parintelui era ultimul..cel mai sus. Nici n-am simtit cum dar dupa 3 ore si ceva am ajuns la el. Sarim peste momentele de varf pentru ca nu incap aici si in general nu pot fi spuse.A meritat totul..si merita si mai multe. Sufletul incepea sa se dezmorteasca odata cu umerii genunchii spatele …totul.Am iesit prin spatele micului cimitir..si la cativa pasi am gasit copacul in care a aparut o cruce.M-am uitat bine la ea am atins-o si ….iar sarim e mai bine asa. Pentru cei ce nu cred in Dumnezeu ar fi fost cam ciudat …ii si vad cum s-ar fi uitat atent sa vada cum e „sculptata” atat de atent incat pana si ei ar fi crezut probabil ca Dumnezeu a marcat locul mormantului parintelui Arsenie…..

Sfaristul primei parti!

O părere la “Cronica!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s